Jurnalul ținut de bărbatul care a ucis 5 oameni în Bascov. A decis să își omoare familia, după ce a aflat că vrea să îl interneze

Jurnalul ținut de bărbatul care a ucis 5 oameni în Bascov. A decis să își omoare familia, după ce a aflat că vrea să îl interneze
Sursă Foto - Observator
Publicat: 10/08/2022, 22:22
Actualizat: 10/08/2022, 22:24

Noi informații în cazul tragediei din Bascov. Bărbatul care a ucis 5 oameni și care suferea de o boală psihică ar fi premeditat totul pentru a nu fi internat de familie. A ținut chiar un jurnal în care și-a notat gândurile șocante.

Criminalul care a fost diagnosticat de aproape 20 de ani cu o boală psihică i-a convins pe medici de nenumărate ori că este un pacient inofensiv.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani și cel care a luat viața părinților, celor doi frați și a nepoatei de numai cinci ani, ar fi aflat că familia vrea să-l interneze, moment în care furia i-a luat mințile.

Înainte să își omoare propriile rude, într-un mod brutal, ar fi ținut un jurnal minuțios al atrocităților pe care urma să le facă.

Și-a ucis cu sânge rece familia din cauza răzbunării

Procuror Laurentiu Palaghia: „Modul în care a fost detaliat de dumnealui săvărşirea infracţiunii denotă o planificare minuţioasă, cu măsuri de precauţie, în aşa fel încât să nu existe niciun impediment în ducerea la bun sfârşit a intenţiei.”

Bărbatul ar fi urmat scenariul scris de el, ca mai apoi seria nenorocirilor să înceapă cu o noapte înainte de descoperirea șocantă. Primul pe care l-ar fi atacat ar fi fost fratele său.

Așa s-ar fi asigurat că nimeni nu-i va opune rezistență. Au urmat părinții acestuia care au căzut pradă furiei teribile a bărbatului.

În dimineața următoare, a așteptat să plece cumnatul său de acasă și s-ar fi dus în casa surorii, potrivit Observator.ro.

Le-a lovit fără milă pe femeie și pe nepoata de cinci ani, rănile victimelor i-au lăsat fără cuvinte inclusiv pe medici.

Dan Manu, medic-şef Serviciu Medicină legală Argeş: „Ceea ce am văzut în această după-amiază, nu am văzut de zeci de ani de când sunt medic legist. Este ceva inimaginabil. Este şocant că în zilele noastre o persoană în stare de libertate, cu o tulburare psihică, a putut să facă aceste gesturi. Eu cred că toţi cinci au fost surprinşi.”

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la...
Renault, ofertă pentru soții care divorțează. Își pot primii banii pe mașină înapoi
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Confruntarea avioanelor de vânătoare în Bătălia Angliei